


















Maestrul Spiridon Vangheli ar fi împlinit 94 de ani pe 14 iunie. Cu acest prilej, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creanga” a organizat evenimentul comemorativ „Universul Spiridon Vangheli”, care a reunit cititorii, colegii, prietenii, rudele scriitorului, care a făcut cunoscut neamul nostru în toată lumea prin intermediul cărții pentru copii.
Elevii de la Școala Primară „Ion Creangă” din Ialoveni, împreună cu directoarea Alexandra Hîncu, profesorii Gheorghe Matei și Elena Teslev, i-au readus în scenă pe Guguță, Ciuboțel, Ghiocica și alte personaje memorabile, îndrăgite de toate generațiile de copii.
Momentul cheie al evenimentului a fost lansarea site-ului oficial dedicat lui Spiridon Vangheli (link-ul în comentarii), elaborat de Ghenadie Conțu, cu sprijinul Rodicăi Conțu-Vangheli, și web designer-ul Alexandru Băncilă.
Cu mesaje de evocare a contribuției lui Spiridon Vangheli la literatura română pentru copii, dar și cu amintiri prețioase, au venit academicienii Mihai Cimpoi și Ion Hadârcă, Ivan Pilchin, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Petre Crăciun, președintele Filialei de Literatură pentru Copii și Tineri a Uniunii Scriitorilor din România, Claudia Balaban, directoarea de onoare a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, scriitorii Vasile Romanciuc, Iulian Filip, Claudia Partole, Nicolae Rusu, Sergiu Afanasiu, artiștii plastici Alexei Colâbneac și Ion Moraru, jurnalistele Victoria Tomuz și Tamara Pereteatcu, Diana Stegarescu, directoarea Bibliotecii Orășenești pentru Copii „Spiridon Vangheli” din Ialoveni, Călin Vieru, fiul poetului Grigore Vieru.
Îndemnăm copiii mari și mici să citească cărțile lui Spiridon Vangheli, în care regăsim copilăria universală, valorile general umane și identitatea noastră națională.
